Infertilitatea se definește ca eșecul de a obține o sarcină după cel puțin un an de încercări sistematice. Din 2015, aceasta a fost descrisă drept boală de către Organizația Mondială a Sănătății (OMS).
Afectează femeile (30%), bărbații (30%), are cauză mixtă (bărbați și femei împreună, aproximativ 20%) și este inexplicabilă atunci când nu s-a găsit nicio cauză în urma investigării cuplului (aproximativ 20% din cazuri).
Vârsta femeii este unul dintre principalii factori prognostici ai rezultatului unui tratament de reproducere asistată.
Când o femeie ajunge la 40 de ani, șansele de a obține o sarcină scad semnificativ și sunt de aproximativ 5% la fiecare ciclu în care se încearcă.
Pentru femeile cu vârste între 40 și 44 de ani, aproape 30% sunt infertile, comparativ cu doar 15% dintre femeile cu vârste între 30 și 34 de ani și 7% dintre femeile cu vârste între 20 și 25 de ani.
Când se nasc, femeile au ovarele care conțin un număr determinat de ovule, disponibile pe durata vârstei lor reproductive.
Principala cauză a infertilității legate de vârstă este reducerea rezervei ovariene de ovule. Această reducere nu este doar cantitativă, ci și calitativă și se manifestă prin apariția anomaliilor genetice la embrionii rezultați. Aceasta duce nu doar la dificultatea de a obține o sarcină, ci și la creșterea riscului de avort spontan, precum și la nașterea unui copil cu anomalii cromozomiale.
La vârsta de 20-25 de ani, riscul de avort spontan este de 10%, la 30-35 de ani este de 12%, la 40-44 de ani este de 35%, iar la peste 45 de ani riscul de avort spontan este de aproape 55%, conform ASRM (American Society of Reproduction Medicine).
Numărul femeilor cu vârsta peste 40 de ani care au dificultăți în a concepe spontan și încep un tratament de reproducere asistată s-a multiplicat de zece ori în ultimii 15 ani.
Înainte de orice tratament trebuie efectuată o investigație detaliată de către un medic specialist. Trebuie luate întotdeauna în considerare antecedentele personale, precum și cele familiale, pentru identificarea eventualelor boli personale sau ereditare care ar putea fi legate de infertilitate.
Ecografia transvaginală este de asemenea importantă pentru excluderea unor patologii anatomice precum fibroamele uterine, polipii, chisturile ovariene etc. În plus, trebuie efectuat un examen hormonal pentru determinarea FSH, LH, estradiolului și a funcției tiroidiene. Hormonul anti-Müllerian (AMH), împreună cu ecografia, ne poate oferi informații despre rezerva ovariană de ovule.
Există diverse metode de tratament, care trebuie individualizate în funcție de istoricul fiecărei femei și de cauza infertilității.
Inseminarea intrauterină este o metodă nedureroasă și neinvazivă, care poate fi efectuată în ciclu natural sau cu stimulare ovariană.
Fertilizarea in vitro (FIV) este cel mai eficient tratament, în special la aceste grupe de vârstă. Există protocoale diferite care pot fi utilizate. În ciclul natural, se prelevează un singur ovul prin aspirarea foliculului, fie sub anestezie locală, fie sub sedare ușoară, se fertilizează în laborator și se transferă în cavitatea uterină, de obicei la 3-5 zile după fertilizare. Embrionii care ajung în ziua 5 de dezvoltare (blastociste) au mai multe șanse de implantare.
Stimularea ovariană este mai eficientă deoarece obținem un număr mai mare de ovule/embrioni. Cele mai frecvente protocoale sunt cel lung și cel scurt cu antagonist, care necesită o perioadă de stimulare de aproximativ 9-10 zile. Transferul embrionar în stadiul de blastocist crește din nou rata de succes.
O metodă modernă, folosită din ce în ce mai mult în ultimii ani, este diagnosticul genetic preimplantator (PGD) al embrionilor, pentru detectarea anomaliilor cromozomiale. Biopsia embrionilor se efectuează de obicei în stadiul de blastocist, în scopul verificării și transferului embrionilor euploizi (cu cromozomi normali). Această metodă crește rata de succes a implantării și scade rata de avort spontan la femeile de vârstă mai mare.
Donarea de ovule este o metodă foarte eficientă pentru femeile cu calitate scăzută a ovulelor, disfuncție ovariană sau antecedente de avorturi recurente inexplicabile.
Pentru femeile cu vârste între 30 și 35 de ani care nu se gândesc la sarcină din motive medicale sau sociale, criopreservarea ovulelor sau a țesutului ovarian (conservarea fertilității) este o metodă eficientă, care asigură păstrarea materialului genetic pentru a fi utilizat în viitor.